Inima de caine

Un frig antarctic in statia de tramvai de la 40 iar vantul musca din tine cu cel putin 10km/h. In fata mea, un caine cu insotitorul sau. El era slabanog si zgribulit iar stapanul, un om la vreo 50 de ani, imbracat modern si calduros, contrasta oarecum cu infatisarea patrupedului care iti trezea mila. Am analizat deci cu un ochi critic de iubitor de animale acest cuplu bizar si m-am intors cu spatele revoltata de indiferenta omului in fata evidentei stari proaste a companionului sau. De parca mi-ar fi citit gandurile, omul si-a dat jos de pe spate haina imblanita sintetic si a acoperit cainele, ocrotind-ul cu bratele in acelasi timp. Mi-am imaginat fara sa vreau ca poate omul cu privirea transparenta nu s-a purtat niciodata atat de frumos cu cei de langa el (care pe vremea aceea erau oameni) iar acum imparte batranetea cu aceasta fiinta careia ii vorbeste bland incercand s-o apere de frig. Oare asa isi ispaseste pacatele? Sau cainele este intruchiparea spiritului fostei lui sotii pe care a obandit-o in tinerete?Oricum ar fi, aceste gesturi “ne misca” profund.